Cetatea din Apus

Cetatea din Apus

Dupa 4 zile plinde de kilometri, urma o zi de pauza. Pentru Matilda. Noi insa aveam un plan simplu. Sa inghesuim cat mai mult din Apuseni intr-o zi. Simplu, nu? Nu chiar… Stiam ca vrem sigur sa mergem la Cetatile Ponorului. Dar cum ne aruncam ochii ne cam trezim copii mici in fata vitrinei cu dulciuri. Uite si Cheile Galbenei, uite si Lumea Pierduta… dar avenele de aici cum or fi? Dar pe traseul asta pana pe podis la Padis? Copiii mici se uite la dulciuri, apoi se scocioresc in buzunarele de la pantalonii scurti si isi numara banutii. Nu, nu ne ajunge timpul pentru tot. Ne punem insa de acord si cu vecinii nostrii asupra Cetatilor si Lumii Pierdute. Restul va trebui amanat pe alt an. Foarte bine.  Ne suim cu totii in curajoasa dacie  (curajoasa avand in vedere pe ce drum trebuia sa urce ) si  ajungem la Grajduri. Acolo ne punem pe mers.

Plimbare spre Cetati

Plimbare spre Cetati

Acuma… pentru ca pana atunci nu mai fusesem  in Apuseni si citind doar pe net putin despre ei nu ma asteptam sa fiu foarte impresionat. Inaltimile sunt medii, chiar mici, nimic spectaculos… O joaca de o zi mai mult ca sa putem spune ca “am fost si acolo”. Si apoi… mi-am dat seama cat ma inselam. Sunt sigur ca pozele nu fac dreptate locurilor ( cu atat mai putin cele facute de mine ), insa Apusenii au “ceva” care m-au facut sa ma simt extraordinar de bine si sa ii iau “in serios”. Si pentru ca postarea trecuta a fost mai mult cuvint si mai putina imagine, o sa incerc sa recuperez acum.

Strumf. Pe unul dintre balcoane.

Strumf. Pe unul dintre "balcoane".

Si daca in Apuseni am vizitat “balcoanele”…de piatra,  mai tarziu in tura aveam sa vizitam si “sanii”… de langa Brasov. Clar interesant pentru orice baiat…

 

Intrarea in Cetatile Ponorului

Intrarea in Cetatile Ponorului

Intrarea in avena se face printr-un portal cu diametrul de 74 de m. Cel “mai grandios fenomen carstic Romanesc” il descrie textul de pe spatele hartii. Si este. Din pacate in poza de mai jos nu se vede in intregime.

Pe drum, pana sa ajungem la intrare nu eram siguri daca se vom putea intra pe traseul din pestera.  Mai ales ca niste drumeti ( ce pareau bine echipati si ca stiu ce vorbesc) ne-au asigurat ca traseul nu este practicabil. Noi stiam deja ca nu exista nici o “poteca” si cu atat mai putin vreo amenajare si ca doar in anumite momente se poate parcurge traseul, fiecare croindu-si drum cum isi calculeaza mai bine pe langa sau prin raul ce curge involburat inauntru. Auzind si sfatul de pe drum, eram deci resemnati ca ramanem doar cu traseul “de suprafata”. Asta… pana cand am ajuns al intrare. Acolo ne-a cam disparut resemnarea si am hotarat sa intram macar putin. Prietenii nostri au decis sa ramana afara. Noi ne-am instalat frontalele si am intrat in pestera. Primul lucru care te frapeaza nu este intunericul ci…frigul. E ciudat. Nu e frig de iarna. E un frig umed si…”clar”.

Intr-adevar, nu era nici un fel de amenajare dar parea ca putem intrevedea o cale de trecere. Ne jucam tot sarind pe pietre. Calculand calea ce mai buna si coborand, la un moment dat, un prag pe care l-am cam fi urcat cu greu inapoi. Bun, de acum doar inainte.

Din pacate prea multe poze nu am facut pentru ca a fost o buna perioada cand eram ocupati cu gasirea traseului si aparatul a stat frumos in rucsac in siguranta. Dar intr-un final am vazut si lumina izbavitoare a soarelui. Noi ne-am bucurat de ea dupa doar jumatate de ora de intuneric. Oare cum se simteau ocnasii cand ieseau (scapau?) din mine?

Dupa o reintalnire  cu grupul am plecat mai departe spre a doua parte a programului de astazi. Lumea Pierduta. Numita asa probabil datorita avenelor aflate in aceasta zona. Insa noi chiar simteam ca suntem intr-o alta lume, una pierduta in timp si spatiu unde ti s-ar fi parut normal sa dai nas in nas cu vreun dinozaur sau animal preistoric. Din fericire, nasul meu nu a dat de nimic altceva, decat aer curat.

Extraordinare locuri. Cu siguranta ca vreau sa ma intorc. Deocamdata insa e timpul sa ne intoarcem  caci ziua este pe terminate. Ajunsi la “cazare” avem surpriza sa aflam ca viluta noastra a fost data unui alt grup ce urma sa vina seara caci noi mai stateam doar o zi iar grupul respectiv urma sa stea 3 zile. Sau cel putin asta am inteles eu din explicatia ungurului care era acolo “in charge” si care vorbea o romana… hai sa ii spunem haioasa. De fapt el nu prea avea nici o vina ci vina era probabil doar a banilor (mai multi la celalat grup) si a patroanei care ii transmisese aceasta “schimbare de situatie”. In fine, vina poate a fost si a noastra ca nu am fost in stare sa ne facem clar intelesi (deh, romana asta… ) legat de cat intentionam sa stam si ca nu am dat banii inainte.  Ungurului ii parea chiar rau de incurcatura si incerca sa ne ofere sa dormim intr-o alta casuta care insa era mult mai “neterminata”.  Noi insa, i-am cerut voie sa ne construim casa noastra. In gradina, langa copac. Cu vedere “la bulevard”.

Mult mai bine !

2013-09-29T20:52:10+00:00 By |1 Comment

One Comment

  1. Andreea February 24, 2010 at 11:43 am - Reply

    Ai uitat sa lauzi gogosile de la “Grajduri”. Cine se astepta sa manance bunatate de gogosi acolo sus….

Leave A Comment