Cu bicicleta la vale

Locatia curenta::/, Hodina vantului si Statornicia izvoarelor, Romania/Cu bicicleta la vale

Cu bicicleta la vale

Iata ca weekendul trecut a adus cu sine o noua premiera pentru mine: “datul cu bicicleta la vale de pe un munte”. Aceasta minunata activitate este una destul de populara, se pare, printre posesorii de MTB-uri. Suficient de populara incat CFR-ul sa decida punerea in circulatie a unor vagoane cu loc special pentru biciclete.

Noi insa nu ne-am folosit de CFR pentru a ajunge la munte.  Pentru ca suntem oameni sociabili si ne place compania buna, ne-am inscris la o tura organizata de niste oameni frumosi ce fac parte din “Clubul Biciclistilor”. Recunosc ca nu stiam nimic despre ei inainte de aceasta tura, eu si Andreea ajungand in grupul lor mai mult din hazard (“by chance” cum ar zice englezul ) si cu ajutorul Ralucai care ne-a impins de la spate si ne-a facut sa nu luam seama de ora matinala la care trebuia sa ne intalnim in ziua evenimentului.

Ah, am zis ora matinala? Soarele inca nu rasarise cand noi ne aranjam bicicletele in remorca microbuzului.

  Bun, cele 18 biciclete sunt stivuite err aranjate cu grija si putem pleca. Ce bine! 2 – 3 ore de somn pana la Sinaia. Sau cel putin asa credeam eu. Dar mai cu o vorba, mai cu o gluma, mai datorita unui scaun incomod din microbuz, somnul s-a tinut departe.

Timpul a trecut insa repede si fara sa ne dam seama deja admiram drumul proaspat asfaltat ce duce de la Sinaia spre platoul Bucegilor. Asfaltul se termina cand ajungem sus si revenim la offroad-ul pe care il anticipam. Dupa o mica ratacire, microbuzul ne lasa aproape de complexul Piatra Arsa. Pe cer destui nori insa soarele nu se lasa invins si ne incalzeste bine.

Urmeaza debarcarea bicicletelor si pregatirile de plecare.

Se face si traditionala poza de grup (“acum cat timp suntem toti intregi si grupati”).

Incepem traseul si pedalam fiecare in ritmul sau. Pentru mine a fost o premiera absoluta pedalarea pe munte asa ca am luat-o mai usurel. Asta si din cauza ca peisajele erau intr-adevar exceptionale si simteam ca e foarte probabil sa fie ultima iesire la munte pana la venirea frigului.

Cu bicicleta printre nori

 

Dupa 3 kilometri de drum cu macadam, ne regrupam, facem dreapta si o taiem de-a dreptul spre drumul dintre Padina si Bolboci aflat pe malul estic al Ialomitei.

Drumul nu se zareste insa, undeva jos, observam coada Lacului Bolboci. Bun acolo trebuie sa ajungem… sa vedem insa pe unde.

Portinue interesanta in care uneori cautam poteca pe care trebuia sa o luam iar alte ori ne faceam singuri trecere pe unde puteam. Ce mi-a placut mai mult a fost ca, desi ne-am rasucit de cateva ori cautand directia buna, nimeni din grup nu a strambat din nas si nici nu s-a suparat pentru aceasta etapa ceva mai delicata. Nici nu ar fi fost motive reale de suparare insa, obisnuit cu abordarile din traficul bucurestean, relaxarea si lipsa de tensiune de pe munte a fost  un adevarat bonus de moral. Mi-ar placea sa intalnesc asa oameni mai des si in traficul din capitala…

 

Nu dupa multa vreme, revenim la drumul forestier si asa avea sa ramana tipul traseului pana la punctul final din Moroeni.

Pauza de masa la Cabana Bolboci (si nu, nu o sa pun nici o poza cu mancare), ocazie buna pentru ceva schimb de idei. Parerea unanima de la masa noastra a fost ca “daca tot faci o ‘greseala’, macar sa o faci cand vrei tu si cum vrei tu, nu fortat de altii” 🙂 Adevarat…

Este trecut binisor de miezul zilei si uitandu-ma pe ciclocomputer observ ca mai sunt peste 20 de kilometri de pedalat. E timpul deci sa plecam mai departe.  Daca “categoria” drumului nu avea sa se mai schimbe, peisajele insa ne-au oferit un extraordinar spectacol al inceputului de toamna.

Grupul se rarefiaza, cei mai profesionisti mergand mai repede iar cativa dintre noi pedaland mai relaxat.  Relaxat si… cu multe pauze fotografice.

Gasim un loc cu o frumoasa panorama spre Valea Ialomitei.

 

In timp ce noi fotografiam spectacolul de la apus, bicicletele au timp sa se imprieteneasca cu frunzele toamnei

Finalul nu a adus nimic apoteotic. Satul Moroeni asa cum il stim, asfalt ca in imaginea de mai jos si o intoarcere spre casa cu noaptea prinzandu-ne din urma.

A fost o zi lunga si foarte frumoasa. Nu stiu cat de curand o sa particip din nou la o astfel de tura ciclistica, insa acasta “prima data” a fost interesanta.

2011-10-04T12:01:21+00:00 By |6 Comments

6 Comments

  1. Traveling Hawk October 5, 2011 at 7:07 am - Reply

    Pare o aventura interesanta, intr-adevar, desi, personal, nu m-as (mai) incumeta:) Senzatia de a fi cu bicicleta pe platoul Bucegilor trebuie sa fie insa foarte faina:)

    • MD October 5, 2011 at 10:25 am - Reply

      Sincer eu ma feresc de cuvinte precum “aventura” sau “expeditie” ( intalnita pe blogul prietenilor biciclisti 🙂 ) Traseul a fost foarte frumos, oamenii de treaba, vremea buna, totul excelent insa as vrea sa nu transformam orice “iesire din Bucuresti” intr-o “aventura”. A fost o plimbare relaxanta si interesanta. De aceea eu chiar te incurajez sa te (mai) incumeti si daca iti doresti sa faci asta sa nu consideri ca e ceva greu de facut. 🙂

  2. Traveling Hawk October 5, 2011 at 8:15 pm - Reply

    Te inteleg foarte bine dar, pentru mine personal (am eu motivele mele) tot aventura e…imi face insa placere sa citesc despre asemenea lucruri si sa vad poze, asa ca mai trec pe aici…pentru mine vine curand vremea de “stat la gura sobei”.

  3. MD October 6, 2011 at 9:00 am - Reply

    🙂 “stat la gura sobei” suna foarte bine. Mai ales daca chiar ai si o soba 😛
    Si eu trec pe la tine sa mai citesc povesti, mai ales ca acum sunt din tari pe unde sper sa ajung si eu la un moment dat

  4. Traveling Hawk October 6, 2011 at 9:07 am - Reply

    am una, in V. Ariesului:)

  5. Dianora December 1, 2011 at 1:29 pm - Reply

    Vara asta am investit si eu intr-o bicicleta. Abia astept sa vina iar primavara sa o folosesc. Tura de care povestesti tu chiar suna exceptional. Daca se mai intampla si la anul, da sfoara in tara daca mai e un loc liber 😀

Leave A Comment