Hister Nostrum Partea a III-a: Cotele apelor Dunarii

Locatia curenta::/, Calatoriile lui Gunnar, Hister Nostrum, Romania, scari spre cer/Hister Nostrum Partea a III-a: Cotele apelor Dunarii

Hister Nostrum Partea a III-a: Cotele apelor Dunarii

Va mai aduceti aminte cand se anuntau (poate se mai intampla si acum?) la radio “Cotele apelor Dunarii”. Eu imi amintesc ca, mic fiind si jucandu-ma fara habar la bunici la tara, sus in Nordul Moldovei, auzeam din cand in cand la vechiul aparat de radio (cu inscriptii ciudate chirilice – era rusesc) cum dupa stiri un nene anunta solemn ceva ce parea foarte important.  “Aici Radio Romania Actualitati, cotele apelor Dunarii. Bazias, Moldova Veche, Orsova… Calafat… Corabia (pe la Corabia deja nu prea mai eram atent la insiruirea de numere rostite in mai multe limbi, insa eram tare fascinat de aceasta “Dunare” si cat de importanta trebuie sa fie ea daca este anuntat la radio nivelul apelor sale).

Intre timp am mai crescut si am ajuns sa vad Dunarea in realitate. Trecand-o in drum spre Marea Neagra la Harsova sau Cernavoda, in Delta la Sulina, la Galati, Tulcea sau mai sus la Giurgiu si Drobeta Turnu-Severin. Chiar si in primele drumuri cu motocicleta, Dunarea ne-a fost “reper”. Imi aduc aminte foarte bine si acum, prima trecere cu bac-ul peste Dunare, a fost la Calarasi, cu motocicleta. Si cand am plecat spre Scotia in 2010,  am calatorit multa vreme alaturi de Dunare. Insa niciodata nu fusesem  in locul “emblematic” unde fluviul intra in tara. De fapt este impropriu spus “intra” in tara, mai degraba putem spune ca “atinge” pamanturile romanesti, formand granita cu Serbia si mai apoi cu Bulgaria.

Iata insa ca in acest weekend “motociclist” a venit si vremea acestui lucru. Asa cum se intampla de atatea ori, fara sa fi planuit noi ceva clar in acest sens. Eu cel putin am aflat pe drum, dupa ce am coborat de pe traseul Cazanelor Mici care ne este destinatia. Fiind intalnire de motociclisti posesori deVSrom, organizatorii au gandit pentru sambata o tura, lejera, la care sa participe cat mai multi dintre noi. Fiind pe Clisura, existau foarte multe variante in zona insa fiind un grup destul de numeros, au trebuit sa aleaga ceva cat de cat lejer si care sa poata fi parcurs in mod grupat organizat.  Iata-ne deci urcand in amonte, chiar pe langa apele fluviului urmand firul Drumului National 57.

http://pillolepererezione.net/viagra-senza-ricetta
http://pillolepererezione.net/cialis-vendita

“Fir” ce este cand cu asfalt excelent cand.. ceva mai peticit. Foarte peticit. Trebuie asadar atentie mare.

Atentia e cu atat mai importanta cu cat peisajele te pot fura foarte usor. Bafta pasagerelor caci ele au putut sa le admire in voie. Noi insa… ochii la (ne)asfalt!

Acum, eu stiu ca DN57 nu este o artera principala de transport (si e foarte bine ca nu este, tiruri mai trebuiau pe aici) insa sunt convins ca ar merita o intretinere mai buna. Zona are un potential turistic fantastic ce nu prea este inca exploatat. Satele prin care trecem sunt parca din ce ince mai saracacioase pe masura ce ne indepartam de Orsova.

Localnicii isi fac reclama cum pot iar pescarii se fac “comozi” cum stiu ei mai bine.

Tot trecand pe langa atatia pescari si “reclame” la peste incepem sa simtim si noi foamea in stomac. Insa strangem din..hmm… incheietura si ii dam gaz inainte, mergem in grup, vom manca la fel, organizat, la o locatie pregatita de organizatori. Pana atunci, sa dam macar cailor benzina caci era timpul. Gasim Petrom-ul din Moldova Veche si facem popas.

Pe unii dintre noi ii apuca grimasele cand vad cata benzina a mancat calul…

Altora le apar aceleasi grimase de ingrijorare  cand afla ca mai avem cam o ora si jumatate pana la momentul cand fiecare va gasi sub nas o farfurie cu ciorba si altele de imbucat.

Fetele iau situatia pe cont propriu si scotocesc prin top-case-uri dupa “stash-ul” de urgenta.

Impartim intre noi covrigei, ciocolata si alte nimicuri cat sa pacalim foamea si ne pregatim de plecare cu gandul la pestele cel mare. Si apropo de plecare si de organizatori, trebuie sa spun ca am fost placut impresionat de felul cum au avut grija de noi. Fiind pentru prima data la drum intr-un grup asa de mare, eram curios cum o sa decurga lucrurile. Pai, in primul rand, senzatia este una foarte interesanta, cand vezi in fata ta si in spatele tau, un lung sir de motociclete mergand ordonat, in formatie zig-zag.

Este bine ca motocicletele sa ruleze in formatie “zig-zag” pentru a mari distanta”utila” fata de motocicleta din fata (practic aceasta distanta se dubleaza), lucru foarte bun in cazul in care este nevoie de o franare de urgenta.  Se merge ordonat, fara depasiri aiurea si viteze excesive. Este si motivul pentru care in mai toate pozele dintr-o anumita perioada o sa vedeti aceeasi motocicleta in prim-plan. Caci nu ne depaseam prea des.

Apoi a fost interesant de observat cum unul dintre organizatori mergea mai mereu cu cateva sute de metri inaintea grupului compact pentru a transmite din timp prin intercom eventualele evenimente de care ar fi trebuit sa tinem cont. Un fel de “spotter”. Apoi un alt organizator era mereu ultimul, tinand grupul comapct si avand grija sa nu ramana nimeni in urma.

Tot omul din fata avea grija ca toata lumea sa fie pe drumul cel bun iar la intersectiile unde trebuia sa facem dreapta sau stanga, liderul grupui oprea motocicleta de-a curmezisul soselei oprind, pentru scurt timp, traficul pentru a permite tuturor din grup sa vireze grupat. Lucrul acesta era posibil desigur si pentru ca traficul in zona era foarte scazut.

Ati putea spune ca acest lucru nu e tocmai “frumos” pentru cineva care s-ar grabi, insa toata treaba dura foarte putin si pe de alta parte este mult mai sigur ca masinile sa nu se intercaleze in grupul de motociclsti (si nu ma refer aici la aspectul estetic) iar atunci cand suntem depasiti sa fim depasiti “cu totul” adica intreg grupul. Oricum, lumea intalnita in cale nu parea sa fie deranjata, trecerea atator motociclete pe acolo fiind mai degraba un eveniment… interesant. Prin sate copiii faceau cu mana iar batranii salutau.

Dupa ce trecem Muntii Locvei spre Oravita (drum pe care eu il stiam) este momentul ca lucrurile sa devina si mai interesante.  La un indicator cazut in iarba (si dizgratie caci nimeni nu pare sa se mai ocupe de el), viram la stanga pe drumul (judetean cred) 571C.

Trecem repede Nera si calea se ingusteaza mult, devenind cu o singura banda asfaltata, ce se strecoara, stinghera parca, printr-un cerdac verde de copaci acoperiti de vara.

Urmam calea ce se tine de frontiera dintre noi si sarbi, trecand prin sate ce par uitate de timp (caci de conducerea tarii sunt cu siguranta uitate, exceptie facand aduceri aminte din 4 in 4 ani).

Lescovita, Zlatita, Parneaura, Campia, Socol, sate vechi, aflate la un hotar peste care au trecut multe (si multi). Mie mi-au adus aminte de satele din nordul (actual) al Romaniei. Poate fara motiv…

Trecem prin locuri care chiar par uitate de toti si de toate. Dar poate e mai bine asa. Viata merge si aici mai departe, insa pare ca o face cu o viteza redusa. Asta inseamna oare ca oamenii astia imbatranesc mai greu? Sau poate doar ca zilele (pentru unii aspre si grele) sunt mai lungi?

Si gata, dupa inca o curba, lunca se deschide si in fata ne reintalnim cu apele Dunarii, la confluenta cu Nera.

Este momentul sa facem un popas si sa ne odihnim putin. Ah si desigur… poza de grup de tipul “am fost acolo”, cu cei care au participat la tura.

Nu stiu cum s-au simtit ceilalti dar eu m-am bucurat foate mult ca am reusit sa ajung si in acest loc. Un loc simplu, deloc turistic, un imas verde cu vedere la apele parca inca involburate ale Nerei ce sunt primite intre cele adanci si calme ale Dunarii.

Aici incepe drumul marelui fluviu avand cel putin un tarm romanesc. Un drum de mai bine de 1000 de kilometri ce se sfarseste in Delta Dunarii, un alt loc minunat. Imi doresc tare mult sa ajungem din nou si acolo. Insa deocamdata ne bucuram, pentru o clipa macar, de linistea de aici. Daca ar fi fost posibil, mi-ar fi placut sa stam o vreme acolo, intinsi pe iarba langa rotile lui Gunnar, privind apele Dunarii.

Clipa ar fi durat mai mult, oprindu-se lenesa asemeni apelor din fata noastra. Vocea unui radio cu inscriptii chirilice ar fi recitat, venind dintr-o copilarie din ce in ce mai indepartata “… Bazias 590 centimetri, creste 2 centimetri. Corabia 233, creste 3 centimetri…”

2013-09-29T20:43:16+00:00 By |3 Comments

3 Comments

  1. MC July 13, 2013 at 10:33 pm - Reply

    superrrrrrr……

  2. cezar July 15, 2013 at 8:15 am - Reply

    tati tu scrie in continuare ca de citit citesc multi traim si noi un pic prin voi

  3. teodor ionut July 18, 2013 at 11:16 pm - Reply

    bravo V-Strom-istii !!! felicitari ! de aici de departe nu putem decat sa visam la locurile mirifice pe care le are tara noastra .

Leave A Comment