Lumea Noua II.14 Timpul sta in loc – de Andreea

Locatia curenta::/, Etapa II, Lumea Noua/Lumea Noua II.14 Timpul sta in loc – de Andreea

Lumea Noua II.14 Timpul sta in loc – de Andreea

Profitand de o pauza ceva mai lunga, Andreea isi aminteste cum au fost pentru ea, ultimele zile in Statele Unite. In timp ce eu alergam spre Phoenix incercand sa imi recuperez permisul de conducere, ea a avut putin timp sa exploreze micul orasel Bisbee. Iata deci, un micut oras american de granita:

Ratam strada cu pistolari din Tombstone (singurul loc interesant de la Phoenix incoace) si nu ne mai intoarcem sa o cautam. Este tarziu si mai avem pana in Bisbee. Acolo ne asteapta Karen si Adam si ar fi politicos sa ajungem la ei inainte de ora de culcare.

Ne oprim in Bisbee sa cautam o cafenea cu internet, nu ne notasem adresa gazdelor noastre. Cum, nu exista nici McDonalds si nici Starbucks aici? Oare cum va fi dupa ce trecem granita? Astept langa motocicleta sa se intoarca Alexandru cu adresa si incerc sa imi dau seama ce se petrece in acest oras pierdut in mijlocul desertului.

Parc, comunitate, muzeu, cafenele, motociclete. Inca dinainte sa plec mi-am dorit sa aflu daca exista comunitatea din orasele mici din SUA pe care o tot vad in seriale. In Haines, Alaska localnicii faceau voluntariat la biblioteca. Alexandra avea in fiecare luni seara de “film noir”, punea un anunt la biblioteca si la ora stabilita se adunau cinefilii si nu numai pentru a viziona filmul anuntat si a discuta in jurul lui. Locuitorii din Ivins, Utah sunt pompieri amatori si isi incurajeaza si promoveaza artistii locali. Clubul de tesut se aduna la Starbucks intr-un orasel din California. Intr-un cuvant: exista.

Ajunsi la Karen si Adam aflu si mai multe despre oras. Mi-ar placea sa il explorez pe timp de zi dar nu avem timp, granita de la Naco este deschisa de joi pana duminica si este sambata, maine trecem in Mexic. Cateva ore mai tarziu mi se implineste dorinta intr-un mod nedorit…. dar povestea cu permisul de conducere uitat in Phoenix o stiti deja. Eu am sa va povestesc cum mi-am luat la revedere de la SUA asa cum imi doream si nu mai aveam sperante sa se intample, in timp ce sotul se distra in masina galbena pe autostrazile din Arizona.

Ziua incepe cu un “brunch” la un restaurant cu portii generoase si chelneri prietenosi. Trecem pe langa sala de sport, astazi ne vom face exercitiile in aer liber.

Am venit prea devreme pentru alergarea anuala Bisbee 1000, un traseu de 5 km care serpuieste pe cele 1034 de scari exterioare ale orasului.

Sunt scari vechi care te calauzesc pe dealurile orasului, oferind puncte de belvedere catre casele dichisite cu gradini verzi, catre mina si strazile orasului. Evenimentul are ca scop strangerea de fonduri pentru intretinerea acestor scari.

Pe strazile inguste fac descoperiri la tot pasul. Aflu despre noua marca de ulei de masline de la o domnisoara foarte priceputa in arta conversatiei:

“Friptura cu lamaie”, “Rosie uscata la soare, usturoi si parmezan”- arome naturale

Despre cum poti produce miere fara sa cresti albine.

Domnul din imagine s-a hotarat, intr-un moment de criza profesionala, sa devina ucigas profesionist de…. albine ucigase. Ce presupune asta? Ai in casa, grajd, pivnita, albine ucigase? Suni expertul, acesta face ce stie mai bine fara ca cineva sa fie ranit si pe langa bani isi poate lua “stupul” acasa. Si uite asa devine si erou si producator de miere.

Despre cum sa reinventezi tehnicile invatate de la parintii, tinand pasul cu tehnologia si sa gasesti combinatia potrivita pentru a crea vase de lut “microwave safe”.

Vrei sa dai mana cu Obama? Ii faci o papusa.

Iti redecorezi casa?

Ai grija, poti fi dat afara din oras.

Bisbee a fost un oras minier care a atras la vremea lui multi europeni si nu numai. La retragerea acestora, mijlocul anilor 70, cand s-au inchis minele, locul lor a fost luat de artisti care au gasit aici un loc accesibil din punct de vedere financiar, vast spatiu de creatie si inspiratie.

Rose Johnson – Peace Wall

Desi minele s-au inchis de mult, urmasii minerilor de atunci inca mai gasesc prin cufere vechi pietre colorate pe care le aduc la bijutieri, fie sa isi faca podoabe proprii, fie sa le puna la vanzare. Se pare ca este si o culoare specifica locului: albastrul de Bisbee.

Incerc sa imi potolesc setea de a intra intr-un magazin cu haine.Rochite? Inca nu.

Gasim ceva si pentru barbati. A venit momentul sa schimbam costumele moto?

Ne-am plimbat prin galeriile din oras si am fost intampinate cu biscuiti si ceai, am schimbat impresii, am vorbit despre tarile noastre.  Atmosfera a fost relaxata, cordiala chiar. Nimeni nu a incercat cu tot dinadinsul sa ne vanda ceva.

Bisbee Brown- Memento Mori

Localnicii spun ca timpul sta in loc aici.

Si ma conving ca asa este.

Dupa o zi de plimbat printre artisti si visatori, delectandu-ne cu miere, ceai, arta si nu numai, imi pot lua “la revedere” de la SUA. Am gasit in Bisbee rezumatul calatoriei de pana acum: oameni deschisi si primitori, multa creativitate, eleganta, un amestec nemaivazut de trecut si prezent. Asadar:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2012-10-12T04:03:59+00:00 By |3 Comments

3 Comments

  1. Daniela Safta November 3, 2012 at 8:06 pm - Reply

    Andreea,

    Esti foarte tare, foarte frumos articolul tau!
    Era si timpul! Inteleg ca ai capatat veleitati noi…Bravo tie!
    Articolele voastre sunt frumoase mereu, dar acesta este de-a dreptul incantator, daca e scris de tine. 🙂

  2. catalin stere November 4, 2012 at 1:23 am - Reply

    E ceva schimbat in aceasta povestire. Sunt sigur ca ea este. Drum bun si multa bafta in continuare!

    Si sa stii Andreea ca iti simtim lipsa…. 🙁

Leave A Comment