Lumea Noua II.7 – Route 1

Locatia curenta::/, Etapa II, Lumea Noua/Lumea Noua II.7 – Route 1

Lumea Noua II.7 – Route 1

Route 1 : 9-11 Septembrie

Suntem in California insa nu suntem inca aproape de ocean. Iar asta ar trebui rectificat cat mai curand. Planul nostru este sa continuam spre sud folosind drumul nr 1.  Dar, spre deosebire de DN1 de la noi, drumul lor este considerat unul dintre cele mai frumoase trasee pentru motocicleta.  Pana atunci insa continuam sa trecem  prin paduri uriase de Sequoia.

Desigur ca exista mai multe parcuri nationale si desigur ca nu vrem sa ratam ocazia de a iesi de pe drumul principal spre locuri cu mai putin trafic.

Ne atrage atentia un semn cum ca s-ar afla in apropiere cel mai inalt copac din lume. Pai cum sa nu vrei sa vezi asa ceva? Hai sa cercetam situatia. Si nu, in ciuda aparentelor nu suntem “tree huger-si”.

Insa nu poti sa nu ramai impresionat de grandoarea acestor copaci, vechi de mii de ani. Iar maretia lor este amplificata de liniste. Cand am fost noi in acel colt de padure, nu mai era nimeni in jur. Te plimbai singur printre giganti.

 

Inainte de a ajunge la Route 1 cel de acum, urcam in munti pentru a gasi o veche portiune din Route 1, acum nefolosita pentru tranzit ci doar pentru recreere.  Iar la americani, a te recrea uneori inseamna sa tragi cu arma din dotare. Inca din Alaska am vazut nenumarate semne de circulatie folosite ca tinte pentru “target practice”. Nici aici, in creierii muntilor, vechiul semn nu a fost crutat.

Noi insa intalnim rar oameni in cale iar cei pe care ii intalnim sunt pasnici. Gasim insa un mare tufis cu mure. Si ne oprim. Este timpul pentru “brunch” oricum.

Mancam pe saturate si pe deasupra strangem destule pentru a umple unul dintre coburii laterali.

Sa fie oare Mexicul chiar atat de aproape? Noi inca ne simtim foarte departe de el.

Soseaua continua sa se joace intre ocean si paduri de Sequoia. Iar noi nu ne mai saturam de privelisti. Foamea ne prinde din urma cocotati pe o stanca inalta, de unde se spune ca se vad uneori balene.  Am cautat, insa nu am reusit sa vedem nici una.

In schimb ne-am delectat cu ultima conserva de somon pe care o aveam cu noi. O amintire placuta din Alaska.

Si ajungem in sfarsit la portiunea de drum ce ne va duce la Route 1. Alti calatori ne-au spus despre acest traseu avertizandu-ne ca este ingust si foarte sinuos. Si intr-adevar…

Sa inceapa distractia! Fugim spre apus pe soseaua unduitoare, cu raze de soare jucandu-se printre copaci.

In ciuda tentatiilor, reducem viteza pentru ca nu cunoastem nici bine locurile si in plus, nu reusim sa prindem soarele din urma. Cand ajungem la ocean, lumina se risipeste.

Iar umbrele noptii incep sa se joace intre ape si pamant.

Cum nu aveam nici o destinatie pentru acea zi, decidem sa ne oprim pe malul oceanului, pe o stanca inalta.

Ridicam cortul, aprindem un foc si ne pregatim de culcare. Insa nu prea putem sa mergem chiar imediat la somn pentru ca avem parte de un spectacol grandios.

Este suficient de intuneric in jur pentru a vedea clar Calea Lactee

Dupa o zi lunga, Andreea se odihneste langa foc. Amintirile din excursiile scolare, cu ale lor focuri de tabara, vin in California de undeva din Romania indepartata.

La cativa pasi de foc, cortul nostru ne asteapta cu promisiunea unui somn linistit. Adormim in sunet de valuri sparte in faleza inalta.

Data viitoare ajungem in San Francisco si pentru 2 zile, dormim pe apa. Ramaneti pe frecventa!

2012-09-26T20:04:56+00:00 By |5 Comments

5 Comments

  1. DANIEL(PADOVA) September 26, 2012 at 9:44 pm - Reply

    prae tare de fiecare data cand citesc si vad pozele mor de ciuda VRAU SI EU!:))) drum bun in continuare si tineti-ne la curent mai descretiti-ne fruntile:)

  2. AndreiRN September 26, 2012 at 11:37 pm - Reply

    Sa nu treceti pe langa Organ Pipe Cactus National Park din Arizona.
    Este fantastic. Si daca aveti nevoie de cazare in LA sau pe langa Sequoia nu ezitati.

    • AlexMD September 27, 2012 at 7:57 am - Reply

      Salut Andrei, iti multumim pentru oferta de cazare. In L.A. nu vom ajunge iar de Sequoia am trecut deja. Din pacate noi cam postam cu intarzire, cand facem pauze mai lungi de la calatorit.

  3. Ioan Albu September 27, 2012 at 6:59 am - Reply

    In ultima fotografie este cortul vostru? Cand am vazut fotografia prima data am avut senzatia ca este o barca aruncata in apa si care urmeaza sa se unfle.

    • AlexMD September 27, 2012 at 7:53 am - Reply

      Da, este cortul nostru cu o frontala aprinsa in el.

Leave A Comment