Road to Scotland

Locatia curenta::///Road to Scotland

Road to Scotland

Plecarea de anul acesta( ce trist este sa iti socotesti “plecarile”  din an in an, nu e asa? )a fost intr-un fel mai linistita decat cea de anul trecut. Tin minte si acum ca anul trecut, cu o zi inainte de plecare, nu aveam nici cort nici side-case-uri si alergam de nebun prin oras(e) fiind la un pas sa “iau masina”.
Ei bine, de data asta lucrurile stateau mult mai bine. Matilda avea revizia facuta, side-case-urile, cortul, izoprenele, totul ma astepta.
Cu vreo 2 zile inainte de plecare il trag de maneca pe Semaca ( despre care citisem ca fusese pe moto pana in Irlanda ) sa il intreb de una de alta, cum e cu drumul, cum e cu feribotul. Omu’ imi raspunde ca sa nu imi fac griji, o sa ma descurc… da sa iau un GPS cu mine ca e super bun, mai ales la evitat drumuri cu plata si la scos din orase intortocheata. Uhmm… ok bun sfat. Semaca stie ca doar el a fost si patit.

Incerc vechiul meu ASUS si desigur ca nu mai merge cum trebuie. Caut pe net simptomele si gasesc ca e un bug comun modelului si oricat am incercat sa il “repar” urmand indicatiile n-am reusit. Bun, altul nou parca nu mi-as lua ca de banii aia intra multa benzina… Hai ca imprumutam unul. Garmin. Yey… “iubesc” garminul. in drum spre casa ii dau de curiozitate sa imi calculeze ruta dintre Bucuresti si Amsterdam. Cica nu poate. Excelent. Nu e nimic o sa ne invatam unul cu altul. Acum oricum e prea tarziu sa mai facem altceva. Maine de dimineata plecam !!!

si… pe la 12 ziua, reusim sa ne urnim din fata blocului. Nu-i bai, pana la Timisoara nu e chiar asa departe iar acolo ne asteapta domnul Bofan , bun prieten, timisorean prin adoptie. Apucam drumul Pitestilor si facem primul popas la (deja) obisnuita benzinarie OMV din-ainte de Cozia, pe valea Oltului. Olt care era destul de suparat…iar odata ajunsi in Transilvania norii cenusi ne anunta ca ar fi bine sa ne punem costumele de ploaie.

Continuam apoi prin Sibiu, Deva, Lugoj si ne apropiem de Timisoara tocmai spre sfarsitul zilei.

Intram in oras pe la 8 seara, ne oprim sa respiram putin si ne amuzam de semnele gasite in urbe.

Il sun pe om. Imi da o adresa. INcerc sa o introduc in… Garmin ( cu parere de rau n-am reusit sa devenim atat de apropiati incat sa ii dau un nume ), dar nu reusesc sa selectez orasul. Eu incerc sa il conving ca Timisoara exista si chiar ne aflam in ea. El nu ca vrea doar POSTAL CODE/ STATE si altceva nu. Ei…dar n-am terminat Automatica degeaba… ii dau un reset cum se cuvine si incepem sa ne intelegem. Din fericire Bofanul s-a gandit sa ne cazeze intr-un loc foarte propice, avand casa langa fabrica de bere Timisoreana.

Lasam deci calabalcul si ne mutam peste drum la un pahar de vorba si unul de bere. Intre timp apar si Tija si Loredana SV-isti din Timisoara pe care numai ce ii cunoscusem in iesirea de la Hateg cu 2 saptamani in urma. Imi zic ca e misto ce fac eu, imi ureaza bafta si sa ma intorc cu bine acasa. O fi misto, da’ eu inca nu realizez nimic. Pentru mine (inca) este o plimbare asa, putin mai lunga dar tot “pe langa casa”. Hai la somn ca e mai bine sa nu ma mai gandesc.

Multumim Bofanilor :)

Multumim Bofanilor 🙂

A doua zi planul era sa plecam cat mai de dimineata (am plecat pe la 10 jumate) ca sa iesim pe racoare din tara (a fost intr-adevar racoare ca ploua mocaneste), sa taiem Ungaria pe autostrada ( am mers 40 km pe autostrada si restul pe drumuri nationale) si sa ajungem pe langa Viena unde ne astepta HoneyBanii.

Acuma despre Ungaria nu am pareri foarte bine cizelate. N-am plecat cu idei preconcepute si pe de alta parte nici nu am fost dezamagit. Nici de locuri nici de oameni. Pot spune ca am mancat un gulas excelent pe malul Dunarii, ca baietii au autostrazi foarte bune ( aveam sa aflu la intoarcere) dar ca munti vad numai cand inchid ochii si viseaza, sau cand trec granita la vest sau la est…

Poze din Ungaria nu prea am caci ne-a plouat in mare parte din drum. Nu tare ci doar asa cat sa ne bucuram cand se mai si oprea.

Trecem pe nesimtite in Austria si ne gasim drumul spre HaneyBanii ce ne astepta cu drag si cu o locatie linistita, casa langa padure si curte cu iarba mare si verde 🙂

Ziua s-a terminat cu participarea noastra ( scurta ce e drept ) alaturi de alte mii de entuziasti la un mare festival muzical pe insula din Viena. Un fel de BESTFest pe steroizi. Multe scene, multe formatii, multa lume, mult alcool, mizerie, inconstienta, imbulzeala si mult miros urat. Din putinul timp petrecut acolo, concertele in sine insa au fost interesante.

Multumim HoneyBanii

Multumim HoneyBanii

Buuun, a 3 a zi si planul era sa mergem vreo 850 de km pana langa Frankfurt unde aveam cazare in casa unui coleg de servici ce era plecat… la munca in Romania. Ironic 🙂

Ok, 850 de km n-am mai facut niciodata intr-o singura zi pana acum. Trebuie sa tragem tare. Yeah right. Deja un trend, pe la 10:30 inca ne rataceam pe drumeaguri de categoria C ( asfaltate impecabil oricum) ce serpuiau printre viile si satele de langa Viena.

Pe la pranz reusim sa prindem autostrada insa numai dupa cativa km nu rezistam si facem dreapta la Ybbs, trecem Dunarea si continuam drumul spre Linz pe malul stang al fluviului. Drumul national, excelent, plin de curbe soare si motociclisti.

Din Linz decidem sa continuam pe drumul vechi spre Passau (motivandu-ne alegerea prin faptul ca “uite, pe harta autostrada ocoleste cel putin 40 de km… drumusuorul asta o ia pe de-a dreptul). Sa fim seriosi, orice motociclist “intreg” la minte ar amana autostrada pana in cel mai tarziu moment posibil. Pentru noi, acel moment a venit dupa ce am intrat intr-o Germanie a carei echipa de fotbal ce tocmai se pregatea sa rupa Anglia la Campionatul Mondial. Ei, desigur, nu stiua inca insa cred ca o simteau. Cu 400 si ceva de km ramasi si cu soarele deja spre  miaza noapte ne-am suit si noi pe autostrada preagadindu-ne de ceva anost. Cand colo… surpriza, poate ca nu erau curbe, dar erau paduri, poduri peste Dunare, viaducte si tot felul de  privelisti ce nu te lasau sa te plictisesti.
In seara aceea am dormit langa un lan de grau, unul de capsuni si unul de zmeura.


Soarele de luni era deja sus pe cer ( mai mira pe cineva?) cand ne-am desprins de cochetul orasel German unde am inoptat continuand spre Vest. De aceasta data scuza pentru care nu am “tras tare” pe autostrada a fost valea Rinului. Pai cum sa fim atat de aproape si sa nu cedam tentatiei? Ce daca azi ar trebui sa ajungem in Amsterdam? O sa ajungem, ca de acum ziua e lunga si lumina este pana spre 10 noaptea. Buun fiind Rinului o granita naturala de mai bine de 2000 de ani ( impreuna cu Dunarea a reprezentat multa vreme granita continentala a Imperiului Roman) omul si-a facut socoteala ca nu exista loc mai potrivit pentru un castel. Si urmatorul ruler de pamanturi, sau vecinul sau, hop alt castel. Si tot asa… astfel incat zona Loreley abunda literalmente de astfel de edificii. Noi le-am pierdut numarul si ne-am pierdut si noi pe drumul de asfalt ce imbratisa (uneori al propriu) drumul de apa.

Intram in Olanda, si ne minunam de autostrazi ( pentru o tara asa mica au o gramada) si de vant.
Ajungem in Amsterdam unde Neba ne astepta cu drag. Parcam catrafusele si atacam orasul. Red Light district (sau ce a mai ramas din el), zona centrala, straduele si canalele mai linistite. Adevarul este ca vanzoleala se concentreaza numai in zona RL. Multi turisti veniti ca la …teatru. Si de fapt este un fel de teatru, sau mai degraba de zoo. Gasesti, in vitrina, tot felul pentru toate gusturile. E ok sa te plimbi printre ele, sa te opresti sa le “admiri”. Cam orice e permis mai putin sa le faci poze. In acest caz risti sa te trezesti cu un pahar de pipi peste tine si aparat. Asta n-am experimentat eu personal dar am inteles ca asa fac. Au borcanul pregatit. Interesant este ca primaria vrea sa “curete” zona de “cea mai veche meserie din lume”. Si modul in care s-au gandit sa fac asta nu este unul abuziv ci pur si simplu asteapta pana cand una din case da faliment si devine vacanta. In momentul acela o cumpara primaria si o transforma in orice altceva. Asa se face ca mergand pe unele strazi poti vedea vitrine cu fete goale si vitrine cu tablouri… una dupa alta 🙂
Daca te indepartezi putin insa de Red Light, parca ajungi intr-un alt oras… linistit si am inteles eu si sigur. Noi cel putin n-am avut probleme plimbandu-ne aproape de miezul noptii.

A doua zi este cu putina ploaie dimineata insa nu prea multa astfel incat soarele ne surade in timp ce cautam lupta cu morile de vant… iar apoi, pe feribot, nu cu mult inainte de miezul noptii, ne lumineaza drumul spre vest cu ultimele sale raze.

De maine suntem in Britania.

2010-07-15T21:37:56+00:00 By |0 Comments

Leave A Comment