Transalpina

Plan simplu: plecam de dimineata tare din Bucuresti, mergem pe Transalpina exact pe la amiaza cand e mai cald, spre seara ajungem la Paltinis si dormim acolo. Duminica ne intoarcem lejer spre casa.

Ora 11 si suntem pe centura Bucurestiului. Coada de cativa kilometri.  O luam deci “off road” pe marginea drumului si inaintam putin mai vioi decat restul masinilor. Performanta nu prea greu de realizat avand in vedere ca respectivele masini mai mult steateau pe loc. Toata treaba era atat de statica incat credeam ca s-a intamplat ceva. Nu se intamplase nimic. Se pare ca era doar zi obisnuita in traficul de pe err… centura.

In sfarsit iesim pe autostrada si gata… libertateee… pot sa ii gaz… cam 120 asa ca mai mult si ne vajaim prea tare. Eh mai e mult pana in Pitesti? Mai e. Si cand ajungem acolo e deja pranz.

Oricum o calculam nu imi rezulta ca as mai fi putut merge in aceeasi zi pe Transalpina si as fi putut ajunge si cat de cat pe lumina la Paltinis. Hmm atunci schimbam planul. Ca doar planurile de asta sunt facute, sa fie schimbate. Azi mergem pana la Paltinis, dormim acolo, iar maine ne intoarcem acasa pe Transalpina.Si daca tot avem azi asa de mult timp de ce nu am trece muntii pe Transfagarasan in loc de Valea Oltului? Ce idee buna !! hai sa mergem. Facem dreapta spre Curtea de Arges. Insa ne gandim sa si intrebam daca cumva nu e inchis Transfagarasanul ( un lucru absolut de neconceput avand in vederea vremea excelenta, calda si uscata din ultimele 3 saptamani ). Da, insa prin Octombrie fusese chiar si zapada de n centrimetri asa ca baietii au inchis drumul si… inchis are sa ramana pana anul viitor. Ok… atunci Valea Oltului it is. Insa cum botul calului era dejsa indreptat spre Curtea de Arges ne aducem aminte si de un drum de legatura de acolo mai departe spre Rm Valcea, drum pe care nu fusesem niciodata. Uite ocazia buna sa o facem.

Trecem si de Rm. Valcea si ne oprim la aceeasi benzinarie OMV de la Cozia. Locul ala este oarecum special pentru mine caci acolo au inceput si s-au terminat marile calatorii moto de pana acum. Si in mod ciudat nu ma plictisesc deloc de Valea Oltului. Dar nici nu mai scoatem aparatul din tankbag pana ajuntem spre Sibiu. Mai mult de rusine ca pana acum nu facuseram nici o poza ne oprim si il scoatem. Si bine facem. Tocmai atunci, soarele se juca spre apus cu ultimele clipe ale acelei zile.

Am gasit Paltinisul la fel ca in toate datile trecute. Ferit de timp si indaratnic in schimbare. Ei bine… cel putin mai indaratnic decat alte locuri caci si pe aici au aparut niste “viulte” in stiul “neo-gibon” . Noi insa ne-am bucurat mai tare de locurile vechi.

A doua zi ne-am trezit de dimineata dar tot tarziu am plecat. Inarmati cu 4 sandwich-uri si 2 litri de apa  plus multa multa voiosie luam directia inceputul Nordic al Transalpinei.  Pana sa ajungem acolo, auziseram o gramada de povesti si adunaseram o gramada de informatii. Din pacate singurul efect final avut a fost ca nu prea eram siguri deloc la ce sa ne asteptam. Asa ca, eu cel putin, eram si putin cu inima stransa gandindu-ma la cum o sa trec balaurul asta de drum despre care care toata lumea vorbeste.

Prima parte a drumului este considerata cea mai putin spectaculoasa intre Sebes si Obarsia Lotrului. Totusi zonele sunt foarte frumoase, iar noi ne bucuram de ziua frumoasa. Si rece. Atat de rece incat in zonele acoperite de umbra drumul era inca ud desi eram la ora pranzului. Hmm stai asa, drumul e ud sau… inghetat. Dap, e inghetat. Oahaaa acu’ sa vedem ce faci. Deja aveam bilet in primul rand la filmul unde ma imprastiam cu gratie si scantei.  E uite asta gand de “udat putin canapeaua” .

Dar strangem de… ghidon, intram in frana de motor si incercam sa o tinem pe Matilda cat mai verticala. Numa’ ca motocicletele au prostul obicei sa se incline daca vrei sa iei curba cu mai mult de 10 la ora. Daar de ce sa ne grabim? E asa frumos afara, peisajele sunt mirifice…

Continuam pe drumul a carui calitate varia de la

Sau asa

Si ajungand la

Si in ultima poza fotograful nu s-a dat jos de dragul artei ci a fost debarcat cu gratie pentru propria-i siguranta in timp ce Matilda isi facea de cap prin gloduri.

Ajungem la Obarsia Lotrului, punctul de unde puteam alege iesirea de urgenta (stanga spre Voineasa si pe asfalt pana acasa ).

“Ce facem ? “

“Pai mergem pana la capat, de asta am venit aici, nu?”  Bineee… sa incepem partea a doua din Transalpina, parte datorita careia drumul isi datoreaza numele.  Urcam intr-un ritm alert si trecem repede de zona impadurita. Intalnim masini insa si destul de multi biciclisti. Andreea imi spune inca o data ca ea nu vrea cu bicicleta. Hmm oare ma banuieste de ceva? Ei dar mai este pana acolo. Deocamdata suntem cu Matilda si ne place.

Pe nesimtite ajungem in zona golului alpin care, datorita ierbii uscate si a lipsei verdelui pare mai mult un peisaj selenar. Doar cerul albastru albastru ne aduce aminte ca suntem inca pe pamant.

Ajungand cu bine inainte de ultimul urcus de spre Vf. Muntinu decidem ca suntem in siguranta si ca e in regula sa atentam la “rezerva strategica” de sandwich-uri. Pranzul luat la mai mult de 2000 m inaltime, intisi pe iarba si avand in fata crestele semete ale Parangului. Langa noi, Matilda isi trage sufletul.  Da, e bine.

Ne continuam drumul si dupa putin timp se termina bateria de la aparatul foto. Foarte bine, ne bucuram in liniste de restul drumului si inchidem in noi “fotografiile” locurilor. Pana data viitoare…

2013-10-23T21:08:16+00:00 By |0 Comments

Leave A Comment