De obicei drumul cu destinatia din subiect incita spiritele mai spre primavara-vara. Atunci cand dupa iarna lunga arzi de nerabdare sa “te dai” pe Transfagarasan, eventual sa il prinzi si mai liber, inainte sa se instaleze in jurul Lacului Balea, hoarda de vizitatori ce isi parcheze  masinile prost si peste tot.

De multe ori insa este mai bine sa treci prin astfel de locuri in “extra sezon”. Mai putina aglomeratie, mai putina nesimtire, mai mult timp sa te bucuri de ce iti place. Dupa ce anul trecut am fost pe Transalpina in noiembrie, iata ca anul acesta a venit randul sa revad si drumul national 7C pe final de sezon.

Pentru mine cel putin, ziua avea cateva premiere: desi nu eram prima data pe Transfagarasan cu motocicleta, eram prima data cand eram cu motocicleta si pasager pe Transfagarasan.

Venind din spre Sibiu, facem dreapta pe 7C si gasim , asa cum era de asteptat, Transfagarsanului deschis.

Interesant este ca totusi, macar teoretic, acesta nu este deschis 24/24 ci doar intre 7 dimineata si 9 seara. Totusi, nu cred ca inchide nimeni portile tunelului dupa ora 21. Si apropo de “cand se deschide Transfagarsanul” va puteti delecta cu o scriere amuzanta pe aceasta tema pe blogullui Andrei.

Trecem rapid de Cartisoara si continuam pe un asfalt bunicel, aruncand un ochi fugar vechilor locuri de campat, unde, in tineretile din ce in ce mai indepartate, se puneau corturile si se frigeau plescoii. Acum, o parte din acele terenuri aveau cate un semn cu “teren privat” sau “nu treceti, propietate privata”.  Mda… ce bine ca am fost tanar in alte timpuri.

Primele curbe pe urcare si aerul ser raceste simtitor. Padurea este inca verde si umbroasa.  Dar toamna alearga deja cu noi printre frunzele ce picura din copaci. Nu mai este mult si lumea de aici o sa se albeasca.

Trecem rapid pe langa Balea Cascada ignorand cele cateva masini parcate care cum au putut ( cu avariile puse desigur).  Urmam un Schumacher care ia fiecare curba spre dreapta de pe contra sens. Probabil ca baiatul citise de curand teoria traiectoriei optime insa totusi, sa te bagi cu TOATA masina pe contrasens ca sa poti sa iei un viraj dreapta…

Din fericire dupa putin timp tipul trage pe dreapta. si avem drumul liber din nou.

In curand iesim in golul alpin. Cu memoria Trollstigen-ului inca proaspata, admiram serpentinele ” noastre ” si eu rasuflu usurat ca proiectul nostru a inclus 2 benzi pe sens pentru acest drum. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ne-am fi descurcat cu bizonii nostri daca ar fi fost, ca la norvegieni, drum cu o singura banda si alveole pentru depasire.

Si tot ca idee, fara fals nationalism, noua ne lipseste “infrastructura” din jurul Transfagarasanului insa drumul in sine, bate la fundul gol, fara drept de apel, trecatoarea norvegienilor.

Ce mi se pare oarecum amuzant este ca pe marginea drumului, fara parapet dealtfel, este pictata curba a la circuit de curse. Hmm nu stiu cat de buna este ideea sa te dai “racing” pe acolo.

Ne oprim si noi intr-una dintre putinele parcari. Iniante de Balea Lac pentru a evita “multumile”.  Il duc pe Gunnar pe marginea rapei  si primeste si el o poza similara cu a Matildei de acum 2 ani.

Trecem repede in partea sudica unde ceva nori ne ameninta cu o ploaie insa amenintarile raman nematerializate. Coborarea este fara evenimente si fara surprize. Nici macar calitatea  drumulului nu a fost o surpriza, regasind gropile din amintirile anilor trecuti.

Ne concentram deci mai bine atentia spre peisaje si admiram inceputul de toamna.

Ca in multe alte dati, apusul ne prinde langa Pitesti. Autostrada este poate plictisitoare insa macar cerul ne ofera un spectacol nemaipomenit spre apus.

A fost si Transfagarsan 2011