Visul unei nopti de vara

Locatia curenta::/, Povestile Matildei, Romania/Visul unei nopti de vara

Visul unei nopti de vara

“Curajul nu inseamna absenta fricii, dar mai degraba cucerirea ei”

 

Nu e asa ca va plac serile la munte? Fie ca stati la un hotel, cabana, pensiune sau chiar la cort, daca ati ajuns acolo, la munte, nu se poate sa nu apreciati acest mediu. Pai cum ar putea sa fie altfel? Cerul plin de stele, greieri, fara lumini enervante si zgomote citadine suparatoare…
E asa si noi, extaziati la maxim dupa prima zi in care totul fusese minunat. Dupa o zi lunga si faina ne-am aruncat cortul sub un colt de padure, langa un paraias cu apa proaspata. Lemne pentru foc am gasit destule, iar toporisca mai ca le taia singura ( eh, basica de la mana dreapta nu se pune ). Eu taiam lemne, fata mea avea grija de foc, eu pregateam tepusele pentru fript carnati, ea pregatea ceaiul, ce sa mai, ca in filmele cu el si ea supravietuind pe o insula pustie. Numai ca noi nu eram pe o insula pustie si nici nu ne puneam probleme legate de supravietuire. Ceea ce era bine caci ar fi fost cam greu sa plecam de acolo cu Matilda; am serioase indoieli legate de abilitatile ei de a pluti.
Si asa veni si noaptea pe nesimtite, norii ce atunci cand venisem ne amenintau morocanosi, s-au dat la o parte lasand locul multor multor stele. Stand asa intins pe izopren cu ochii-n stele (si nasul-n cana de ceai) chiar ma gandeam cat de prosti trebuie sa fim sa nu facem mai mult si mai des chestia asta – adica sa stam cu ochii aruncati-n stele si sa bem mai mult ceai. ( am auzit ca face bine 🙂 ). Dar sa nu divaghez… ideea e ca totul mergea excelent in pustietatea asta. Sau semi-pustietate caci eram totusi la cateva sute de metri de casa de vanatoare. Care casa de vanatoare avea un paznic. De la care paznic am… imprumutat noi niste mustar si niste paine ce ne faceau trebuinta pentru carnaciorii infipti in tepuse. Cam beat paznicul… i-am dat niste lei la schimb, da’ cred ca mai multumit ar fi fost cu un 50 de rachiu. Ce sa iti fac ma nene daca suntem cu moto si n-am mai avut loc si de sticla-cu-tarie-pentru-cinstit-diversi… Si cam glumet paznicul asta. N-are a mea ce face si il intreaba asa de chestie “da’ vin ursi pe aici?” Iar glumetul cica ” La mine nu, he he”. Ha! Ce haios. Da te intelegem tu stai in cabana, da’ noi nu vrem, noi vrem sa stam la cort, natura, salbaticie, comuniune si toate celelalte dar am vrea si sa dormim noaptea, asa ca nu era mai bine daca ne ziceai ca nu, nu prea vin?
Mda… macar carnatii sunt extraordinari si ceaiul mai bun ca al de acasa facut pe argaz. Pe cuvant.
Hai la somn. Nici nu ne mai gandim la vorbele unui om beat…. Inainte sa ma bag in sac, ca un cercetes de treaba ce (nu) sunt, sting frumos focul, adun resturile cinei intr-o punga -denumita ad-hoc cos de cunoi- si restul mancarii o pun frumos in alta punga pe care o agat frumos de un lemn. Departe, la vreo 300 de m de cort, langa drum. Astfel daca chiar apare Mos Martin sa se duca sa isi ia si el cina… ca doar oameni…err… animale suntem. Somn.
Ma trezesc pe la x noaptea din cauza unui zgomot pe care nu il identific bine. Nu stiu exact ce a fost, da’ stiu ca sigur a fost aici, pe langa cort. Ma uit in dreapta, Andreea doarme in sacul ei de n-are treaba. “O fi fost vantul…” ma intorc pe partea cealalta si adorm la loc. Sau mai bine zis aproape adorm la loc caci de data asta l-am auzit clar. E un zgomot ca un pufait-ragait, infundat si scurt si cu siguranta nu este vantul. Acum e liniste, ma rog nu e liniste caci eu imi aud foarte clar gandurile care incearca sa gaseasca vreo explicatie linistitoare. Dar realismul ma are prins sigur in gheara sa. E clar “ceva, cineva” afara, chiar langa cort. Tot incet dar sigur, simt cum ma prinde asa in gheare si altceva. Teama. Simpla, in forma cea mai pura, sfanta teama. Cred ca asa se simteau si crestinii din antichitate cand erau aruncati in groapa cu lei. “Macar ei erau in situatia aia fara voia lor, datorita unor dorinte spirituale inaltatoare de credina si macar vedeau “pericolul”. Eu sunt in situatia asta fix datorita faptului ca eu am vrut sa ne oprim aici, datorita unor dorinte ticaloase de somn. Si nici macar nu stiu CINE face zgomotul ala “
Cam la asta ma gandeam in timp ce stateam in fund in mijlocul cortului cu urechile ciulite si ocupat sa inlocuiesc nobilul sentiment mai sus mentionat cu ceva mai productiv. Logica si mintea limpede ar fi fost de preferat…
Din cand in cand, de obicei cand eram pe punctul sa ma intind si sa adorm la loc, se mai auzea cante un fosnet sau iar cate un pufait din ala ragusit. Stateam si ma gandeam la ce putea sa fie. Poate nu e un urs. Poate e un caine ( paznicul avea vreo 2 ) sau poate o caprioara, mistret, lup, ceva… ORICE altceva. Da, se poate, dar poate ca nu e nimic din toate astea si e chiar un urs. N-am cum sa stiu pentru ca eu stau aici in fund iar el chiar langa cort. Bun si hai sa luam varianta cea mai rea, e un urs. Ce face bai Daniele aici langa cortul meu? Nu am strans eu toate gunoaiele, nu am pus eu mancarea mai departe? Sa te duci acolo daca iti e foame. Mai sunt si cativa carnati… ce vrei de la noi?
Deschid incet usa din spre una dintre verande si iau de acolo gecile de moto si castile. Ma gandesc ca in varianta aia extrem de naspa, in care chiar e ursulica afara si se decide ca il roade prea tare politetea si vrea sa intre peste noi in cort, sa ne spuna buna seara, ar fi mai bine( macar putin mai bine) in geaca de moto cu aparatori si casca in cap decat in tricou si capul gol. 

O trezesc pe Andreea ( care in ciudata situatiei de criza mondiala dormea fara grija )

– Andreea, e ceva afara. Ia-ti geaca pe tine. Si tine-ti casca pregatita.
– Ti s-a parut
//pufaitul-ragait, se aude din nou// -Nu mi s-a parut. -Nu ti s-a parut. Dar e cainele paznicului. //Adevarul e ca ma gandisem si eu la asta, ar fi fost prima alegere logica, da’ sunetul nu semana deloc cu ce ar putea scoate un caine… nu unul sanatos cel putin.// – Crezi tu ca un caine poate sa faca asa? – Ar putea… dar poate e si un urs, ca eu nu stiu cum face un urs. Dar sigur e cainele… – Bine, daca zici tu ca sigur e cainele eu ies sa ma uit! – NU!! Stai aici, daca nu e cainele? //of, femeie, n-ai zis tu mai devreme ca “SIIIGUR” e cainele? 🙂 // Adevarul e ca situatia nu era asa dramatica. Se scursese aproape o ora de la primul zgomot si pana acum, “ursul-sau-ce-naiba-o-fi” nu se hotarase sa vina peste noi. Se misca doar pe langa cort si mai scotea uneori pufaitul-ragait. Hmm ok ok, dar daca nu altceva, nu ne dau pace curiozitatea si nelinistea. Nu s-o fi intamplat nimic dar nici nu puteam sa dorm stiind ca ‘Daniel’ ( vezi banc-ul cu ursi) se freaca pe la usa cortului meu. Iar liniste. Iar ganduri. Acum eram doi popandai care stateam in fund in mijlocul cortului, cu echipamentul de moto pe noi, cu urechile ciulite. Strategia aia cu ” daca el nu ne deranjeaza pe noi nici noi nu il deranjam pe el si poate pleaca ” nu mi se mai pare asa buna. Sentimentul ala de a sta intr-un spatiu inchis care nu te protejeaza deloc, nestiind ce e in jurul tau e nasol. Nu prea putem sa dormim nici unul desi cam picam de somn. Trebuie sa facem ceva. Planul e simplu. Ma uit sa vad ce este. Daca e de rau, iesim incet pe deschizatura opusa aratarii si batem incet in retragere spre casa de vanatoare. Daca avem noroc, nu ne baga in seama si ramane langa cortul de care pare asa indragostit. Daca n-avem noroc… dar noi suntem niste norocosi! Discut cu Andreea si consiliul aproba planul. Ok, imi pun casca inapoi in cap. Pipai si toporisca langa mine pe izopren ( de ce oi fi luat-o in curt seara? bine am facut). Zic “Doamne ajuta” deschid usa spre veranda, apoi incet trag fermoarul de la supra-tenta. Intai putin… Desi afara incepuse sa se lumineze putin (era deja aproape 6), nu se vede nimic suspect… “Zgmotoul nu s-a mai auzit de mult, poate chiar a plecat…” Deschid mai mult usa de la supra-tenta si scot capul sa am o vedere mai buna. Deodata se aude un fosnet puternic de lighioana speriata si de langa cort unde era cuibarit o zbugheste speriat… cainele paznicului. A-ha-ha-ha mitetelu’ de el mancase ceva stricat probabil si acuma tot pufaia sau tusea… de scotea sunele alea asa de ciudate. In rest…se aciuase pe langa cort gasindu-si un loc caldut si ferit de vant. Eliberati de o tensiune ce se dovedise a fi mai mult un vis de vara decat realitate, ne-am culcat imediat adormind pe loc. Ironic este ca dupa tot acel timp cat noi ne-am temut de urs… pan la urma “ursul” a plecat speriat zdravan de aratarea portocalie cu cap urias galben-negru ce tinea in mana o bardita ce a rasarit din cort. Si mai ironic este ca in tot acel timp cat noi stateam in fund in mijlocul cortului plin de calcule am fi putut dormi mult mai linistiti ca suntem in siguranta, avand langa cort cuibarit cainele ce fara indoiala ar fi simtit si anuntat – prin latrat de caine nu grohaitul ala- apropierea reala a vreunei vietati. In schimb, noi am dormit fara grija tocmai cand acel paznic a fugit speriat cine stie unde. Totusi ne-am trezit destul veseli si optimisti 3 ore mai tarziu. Viata era mai frumoasa si cerul de sus mai albastru. Andreea ma intreaba zambind : -Ce facem diseara, mai punem cortul?
-Desigur baby, la Dunare nu sunt ursi… Somn usor… /////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// Iata cateva sfaturi utile pentru plimbarile “romantice”: – prin paduri e bine sa nu mergi pe modul “silent” fa suficient zgomot pentru ca animalele sa te auda si as te ocoleasca – daca totusi te intalnesti in padure cu un urs incearca sa te retragi incet, cu fata la el mereu si fara sa il deranjezi. – daca vezi ca totusi e intereast de prezenta ta, lasa orice echipament ai cu tine( rucsac, lanterna, hanorac) jos, fara sa faci miscari bruste si continuand sa te retragi. Ursul s-ar putea sa se opreasca sa invetigheze aceste obiecte timp in care tu te poti indeparta. – daca totusi il vezi ca e hotarat ca e musai sa stea de vorba cu tine poti incerca sa fugi/te retragi rapid pe o curba de nivel accentuata. Ursului ii va fi (mai) greu sa te uramreasca de-a lungul pantei si poate renunta – nu incerca sa fugi pe teren normal. Te va ajunge fara probleme. Nu incerca sa te sui in copac. Se catara mult mai bine ca tine. //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

2013-09-29T20:51:04+00:00 By |4 Comments

4 Comments

  1. Andreea September 10, 2009 at 9:08 pm - Reply

    Hei, dar lipseste poza cu ursul inchipuit! Trebuie sa fie una pe acolo!

  2. MD September 11, 2009 at 8:45 am - Reply

    Nu o pun aici. Vrei sa se sperie cititorii? 🙂

  3. Alex September 21, 2009 at 1:22 pm - Reply

    Been there, done that! 😀 Si acum ma cutremur la frica de urs din noaptea aia. 'Ursul' meu era o rozatoare mica ce a fosnit o punga de gunoi si nu a reusit sa o care mai mult de 3m, darmite sa o desfaca. Partea mai nasoala era ca aveam cortul inconjurat de stanci, si nu era cu 2 iesiri 😛 De atunci mi-am zis ca orice zgomot aud afara, important e sa fuga, si nu sa vad ce este. Asa ca pe viitor incep sa fac cat mai multa galagie (eu si alti locatari ai cortului) in timp ce ies usor din cort, pregatit de fuga.

  4. […] Cum si unde dormim in vacante Categories: […]

Leave A Comment