Lumea Noua I.18 – Mai sus de Fairbanks

Locatia curenta::/, Etapa I, Lumea Noua/Lumea Noua I.18 – Mai sus de Fairbanks

Lumea Noua I.18 – Mai sus de Fairbanks

Un vant lin imprastie razele soarelui de amiaza pe puntea feribotului. Bocancii stau aruncati langa mine iar eu, in picioarele goale, stau intins pe un sezlong si privesc cum se scurg varfurile inzapezite ale fiordului. Este cald si bine. De mult nu mi-a mai fost asa cald. Simt ca e vara. Dar mintea nu zaboveste prea mult in prezent. Cursa cu feribotul imi da ragaz sa scriu povestea de “mai sus de Fairbanks”. 

Revenim deci cu cateva zile si 1800 de kilometri in urma. Suntem in Fairbanks, este innorat si frig. Astazi este ziua cand aveam sa ajungem in punctul cel mai nordic al acestei calatorii. Ramasi din nou pe cont propriu, decidem ca nu vrem sa mergem chiar toti cei 650 de kilometri cat are Dalton Highway insa vrem sa incercam sa mergem putin pe acest drum. Daca vremea e cat de cat buna.

Ne trezim si vedem ca vremea e cat de cat buna. Adica nu ploua. Innorat si frig de iti venea sa te intorci pe partea cealalta in pat si sa tragi mai bine sacul de dormit de -14 grade peste ochi. Dar hei, daca nu ploua, atunci e vreme cat de cat buna. Hai sa mergem atunci. Vedem noi unde ajungem. Cand plecam ii spun Andreei sa isi ia si costumul de baie cu ea, caci daca nu ajungem prea departe pe Dalton Highway din cauza ploii sunt “aici aproape la 100 de km” niste izvoare termale. Poate trecem pe acolo.

Bun, plecam. Dupa primele minute lucrurile se schimba. In mai rau. Tot innorat e si tot frig. Dar acum, mai si ploua.

Urcam cu drum cu tot spre nori si totul devine alb in jur. Alb si cu posibile “avarii la drum”.

Nu prea mai eram noi siguri cat o sa mergem pe drumul asta. Insa ne-am gandit ca atata timp cat drumul se mentine bun (si asfaltat) putem sa continuam. Cu toata atentia la conditiile meteo era cat pe ce sa ratam un moment de sarbatoare: Gunnar face 30000 kilometri. Cel putin conform odometrului sau. Acuma, daca o avea mai multi… nu stim. Noi insa il consideram tanar si capabil de inca multi multi multi alti kilometri.

“Pe vremea asta caineasca, nu am nici o tragere de inima sa merg prea mult. Si mai mult, sa merg doar ca sa ma intorc. Caci tine minte, o sa te intorci exact tot pe aici”. Da, dar parca nici sa intorci calul asa intr-un punct arbitrar. Mai mergem. Trebuie sa gasim “ceva”, un loc de care sa ne aducem aminte peste ceva timp ca fiind punctul cel mai nordic al calatoriei noastre. Uite, de exemplu, am vazut pe harta o asezare care se numeste “Livengood”. Suficient de aproape de Livin’good. Hai pana acolo. Alimentam si ne intoarcem. Intre timp, ne bucuram de… peisaj…

Cine spune chestia aia ca e asa fain si tare sa te plimbi cu motocicleta. Hmmm. Stai ca totusi aveam o placere in toata treaba asta. Se numea “asfalt”. Insa iata, asa cum ne asteptam, se face pierduta si aceasta. Din toata lungimea drumului astuia, asfaltati sunt numai cativa kilometri pe care noi ii lasam in urma. Incepe distractia cu macadamul, pe care eu recunosc ca nu ma prea pricep deloc sa ma dau. Mai ales pe cel ud.

Pierdem asfaltul insa gasim un tovaras de drum. Nici de data aceasta vreo surpriza. Este vorba de teava de petrol. Insusi motivul existentei drumului pe care il strabatem, teava aceasta duce petrolul extras in nordul extrem al Alaskai, pana jos, in sudul statului, in Valdez, un mic orasel la malul oceanului. Acolo petrolul este incarcat in vase petroliere mari si trimis catre rafinarii (in principal la cele din Texas am inteles).

Ajungem la intersectia cu drumul secundar catre localitatea Livengood. Si surpriza, o mica placuta de sub numele localitatii ne anunta laconic “NO services”. In traducere libera, nu avem benzina pentru voi, mah. Nasol daca aveti nevoie sa alimentati. Ups… pai daca nu au benzina nici nu are rost sa mai mergem la ei. Dar ce facem? Pai hai pana la raul Yukon, acolo ar trebui sa aiba o benzinarie, cel putin asa citisem eu pe advrider.com.

In fata avem asta:

Iar in spate cam tot asta:

Pustiu, cenusiu si fara sfarsit. Aici te simti cu adevarat singur. Si te inseli. Caci iata, nu suntem chiar singuri. Din cand in cad, pe contra sens mai trece cate unul dintre acesti baieti.

De cate ori vad unul, gandul ma duce la Lucian din Alberta. Dar nu, de data asta nu ne mai opreste nimeni sa ne stranga mana, sa ne zambeasca si sa ne dea un ceai fierbinte. Nu, baietii astia o calca serios pe aici. Dar nah, e drumul lor. Macar sunt pe banda lor. Insa iata, altii au treaba chiar pe sensul nostru de mers.

Nu va mai spun in ce fel dansam noi in acele momente pe acel pamant ud. Nu prea imi venea deloc sa trec peste mormanul de pe mijlocul drumului si sa imi continui dansul pe contrasens. Insa alternativa nu imi surade asa ca invata Gunnar sa o faca si pe asta. Gasim insa si frati pe 2 roti, cu care ne putem schimba incurajari uscate si calde, chiar din mijlocul ploii.

Inaintam incet si precaut. Ne uitam cu jind in fata asteptandu-ne sa vedem, din moment in moment, apa Yukonului. Apa vedem. Insa nu e Yukon-ul.

In sfarsit, dupa o eternitate uda, il vedem. Mare, intunecat si serios, Yukonul curge linistit si adanc spre inghetata Mare Bering.

Ne distram pe podul inclinat cu podea de lemn (primul pe care il vad de acest fel, iarna cred ca te poti da fain de tot cu sania acolo) si punem in sfarsit benzina. Cea mai scumpa. Costa aproape cat in Europa. Strigator la cer!

Ne incazim in micul restaurant si ne punem intrebarea “acum ce facem?” Intelept ar fi sa ne intoarcem. Dar tot intelept ar fi sa nu mai mergem pe ploaie. Ma uit in directia de unde am venit si cerurile par la fel de intunecate. In directia opusa, spre nord, pare mai uscat. Si pana la Cercul Polar mai sunt (doar??) 100 de kilometri. Hmm… mai bine ar fi sa ne intoarcem. Dar suntem aproape si e senin in sus. Hai! Inca 100 de kilometri si ajungem la Cercul Polar.

Decizia pare buna. La un moment dat putem zari si o minune albastra!

Ca orice minune, nici aceasta nu tine foarte mult. Insa imprejurimile raman luminate. Si iata, ajungem! Ne bucuram ca niste copii.

Acuma… stiu ca am mai fost la Cercul Polar si anul trecut. Ba chiar mult mai sus. Insa nu stiu cum sa explic, acuma mi s-a parut un lucru mult mai “mare” asta. Anul trecut, am mers pe asfalt, intr-o zi cu soare. La Cercul Polar erau autocare cu turisti, casa lui Mos Craciun, oficiu postal si magazin de suveniruri.

De data aceasta am urcat pe un drum dezolant, neasfaltat si in conditii foarte grele (pentru mine). Ajunsi acolo nu erau cladiri, oficii postale sau magazine cu suveniriuri,  nici un Mos Craciun iar din tufisuri nu te asteptati sa sara vreun ren ci erai cu ochii in patru dupa vreun urs. Aceeasi latitudine, insa parca e “mai sus” cercul asta polar. Scoatem iile si steagul caci meritam o poza cu ele aici.

I-am promis lui Andrei ca ii luam cate o pietricica din punctele extreme ale calatoriei noastre. Asa ca adunam repede o prima piatra din punctul cel mai nordic si indreptam rotile spre sud. De acum, “e la vale”.  Rasuflam putin usurati. Desi nu era un obiectiv in sine, ne dam seama ca punctul asta reprezinta incheierea unei etape. Pana una alta avem 300 si ceva de kilometri ca sa ajungem inapoi in Fairbanks, kilometri pe care ii stim foarte bine, caci de abia au fost facuti venind aici.

Cel mai anticipat punct din intoarcere a fost revenirea asfaltului. Moment de maxima bucurie.

De acum stiam ca cel mai greu drum pe motocicleta parcurs de mine pana acum avea sa aiba un final fericit. De acum stiam ca aveam sa ajungem cu bine acasa!

Sirena suna scurt si capitanul feribotului ne anunta ca mai avem putin si ajungem la destinatie. Dupa un cot al fiordului se vad navele de croaziera acostate in port. E timpul sa imi incalt bocancii si sa ma indrept spre pantecele vasului unde Gunnar ne asteapta cuminte. E timpul sa incepem o noua zi de calatorie. Dar despre asta, ceva mai tarziu!

Data viitoare trecem pe langa cel mai inalt munte din America de Nord si aflam daca reusim sa ii zarim varful.

2012-08-16T10:19:30+00:00 By |13 Comments

13 Comments

  1. Septi August 16, 2012 at 11:25 am - Reply

    Foarte tare, inca o tura pe Cercul Polar! Si ati gasit si pe cineva care a venit in Alaska cu bicicleta (crazy people adica).

  2. Andrei C August 16, 2012 at 12:09 pm - Reply

    Merci, merci!

    Vai cum arata macadamul ala. WANT!

    //scris din Pipera

  3. Daniela Safta August 16, 2012 at 2:35 pm - Reply

    Sunt din nou foarte mandra ca va cunosc.
    Temerari si patrioti.
    Succes mai departe!
    Drum Bun!

  4. Cristian Medelean August 16, 2012 at 10:28 pm - Reply

    Bravo, v-am tinut pumnii… Acum hai la vale catre Argentina…:)

  5. Liviu Soava August 17, 2012 at 12:36 pm - Reply

    Bravo Dorule, bravo Andreea. Dati-i inainte, ca îi dati bine!
    Va pup si sa stii ca suntem “cu ochii pe voi”.

  6. AlexMD August 17, 2012 at 9:18 pm - Reply

    Ne bucuram ca mergeti cu noi. Faptul ca ne urmariti si ne scrieti ne ambitioneaza sa cautam mai abitir internet in pustietatile acestea pentru a va putea povesti.

  7. MC August 18, 2012 at 3:39 pm - Reply

    Bravo copii.Traseul catre Cercul Polar a fost greu nu numai pentru voi ci si eu am citit cu multa ingrijorare.cu glas pierdut.Si tanti Nuta este tot timpul cu voi,Din comentarii vedeti ca nu sunteti singuri.TOT INAINTE COPII.

  8. MC August 18, 2012 at 9:22 pm - Reply

    Gunnar tot inainte,sa fii tot asa de bun ca pana acum si sa ma anunti cand faci 50000 si respectiv 100000 km sa notez localitatea pe unde te afli.

  9. Ioana August 19, 2012 at 3:01 pm - Reply

    La multi ani Gunnar! 😀 Aaa, la multi km, Gunnar! 🙂

    No, fain! Ma bucur ca ati ajuns si la Cercul asta Polar! Tot inainte!

    • AlexMD August 21, 2012 at 8:43 am - Reply

      Multumim Ioana. Noi speram ca ai ajuns in vacanta si ca iti place acolo!

  10. Tudor August 19, 2012 at 4:33 pm - Reply

    Cea mai buna urare pe care v-o pot face… Micadu! 🙂

    Felicitari ca duceti steagul nostru in locuri indepartate si la fel de frumoase ca cele de acasa. Drum bun si sanatate si voua si “calului” vostru!

    • Deea March 21, 2016 at 9:23 am - Reply

      Ilie, noi suntem foarte fericiti ca vremea a tinut cu noi si am ajuns pana la Cercul Polar. Vedem data viitoare. 😉

Leave A Comment